Oradea – Podul Dacia

Oradea 2018 – Podul Dacia – foto Dorin sabău
Oradea –Podul Dacia a fost construit în 1954 pentru a înlocui vechiul pod metallic care fusese grav avariat în anul 1944 de trupele germane aflate în retragere, care au vrut să-l arunce în aer, reușind doar să-l avarieze grav, fără însă a-l putea distruge. Noul pod din beton armat, va primi iniţial numele de Podul 23 August, apoi Dacia. În 1997 podul a fost consolidat și lărgit.
Oradea 1910 Podul Baross
În epoca modernă, podul de lemn existent la acea dată, a fost înlocuit cu unul de fier realizat între 1891 si 1892. El a fost denumit Podul Baross, în memoria lui Gábor Baross fost ministru al transpoturilor (echivalentul termenului în ziua de azi) al Regatului Maghiar. Lui i se datorează o dezvoltare deosebită a infrastructurii de transport (căi ferate, canale navigabile, poduri, dar şi a poştei, a telegrafului). Moartea lui a survenit în anul inaugurării acestui pod, care a fost denumit în memoria sa. Mai trebuie făcută o interesantă paranteză. Baross a impus o disciplină de fier încât a fost denumit ,,Omul cu mână de fier”, sau cu ,,pumn de fier”. Probabil că de acolo etimologia cuvântului baros, ca ciocan mare şi greu. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, trupele germane în retragere au vrut să-l arunce în aer, reușind doar să-l avarieze grav, fără însă a-l putea distruge.
Oradea într-o stampă care ne arată aşezarea înainte de anul 1595.
Încă din Evul Mediu, după cum se poate vedea pe stampele și litografiile de epocă în acest loc a existat un pod, care a fost distrus de intemperii sau războaie, de nenumărate ori, dar a fost refăcut mereu. El asigura legătura  între Cetatea Oradea și așezarea Olosig. Este consemnat faptul că inundaţiile au distrus podul de lemn, existent la acea dată. În locul lui se va construi altul , tot din lemn, în anul 1822, care la rândul lui va rezista până în anul 1890, când se va trece la construirea podului metalic.
Oradea 1915. Putem vedea în fundal vechiul Pod Baross. În prim plan este vechea pasarelă metalică, denumită de orădeni Podul Paralelor / Garasos hid.
Oradea anii ’50. Noul pod din beton armat, finalizat în anul 1954 a primit iniţial numele de Podul 23 August. El a fost construit pe amplasamentul vechiului pod metalic pe care armata germană aflată în retragere a încercat să-l arunce în aer, reuşind să-l avarieze grav, fără a putea totuşi să-l distrugă.
Oradea 1960 Podul 23 August
Oradea 1964 Podul 23 August
Oradea 1967 Podul Dacia
Oradea 1970 Podul Dacia
Please follow and like us:

Oradea Placa Memorială


În octombrie 1944, trupele hitleriste aflate în retragere se pregăteau să arunce în aer Podul Metalic din Centru – Kishid / Podul Mic. Câțiva cetățeni au incercat să-i împiedice, dar au fost prinși și executați. Până la urmă acel pod atât de drag orădenilor a fost aruncat în aer. În memoria martirilor a fost montată o placă de marmură pe lateralul bisericii Szent László/ Sfântul Ladislau, din fața Primăriei.

 http://clubul-ghizilor-eurovacanta.blogspot.com/2014/03/istoria-podurilor-orasului-oradea-inca.html
 
https://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-41/oradea-ieri-oradea-azi-afla-povestea-podului-ladislau-124435.html
Please follow and like us: