Oradea Biserica Sfântul Apostol Andrei

Oradea 2018 Biserica Sfântul Apostol Andrei
Piatra de temelie a acestui lăcaş de cult ortodox, situat în cartierul Rogerius (la intersecţia străzilor Sfântul Apostol Andrei şi Aluminei), a fost pusă în anul 2000. Construcţia ei s-a încheiat în anul 2007. Planurile îi apartin arhitectului Dorel Cordoş, cel care a mai  proiectat marea catedrală ortodoxă din Baia Mare, mânăstirile Bârsana şi Săpânţa-Peri (cea mai înaltă biserică de lemn din lume) din Maramureş, precum şi noua biserică a Mânăstirii Rohia. Stilul este inspirat din arhitectura bizantină a bisericilor Sfânta Sofia şi Chora din Istambul. Biserica se înalţă pe un soclu de piatră roz, de Băiţa si este placată cu frumoasa cărămidă specială, clincherită, adusă din Austria. Ea este acoperită cu tablă de cupru. În turnul clopotniţă înalt de 37 de metri sunt trei clopote de 750, 350 respectiv 170 de kg care sunt acţionate electric. Pictura interioară pe o suprafaţă de 2 178 de metri pătraţi, poartă semnătura pictorului Remus Bradea şi a fost executată între anii 2003 – 2014. Turnul clopotniţă este decorat cu o frumoasă icoană mozaic, terminată în anul 2006, având 15 metri pătraţi care-l reprezintă pe Sfântul Apostol Andrei. În interior se găseşte un policandru din bronz, adus din Grecia, de aproape o tonă, având 270 de becuri lumânare. Iconostasul este realizat din marmură, adusă tot din Grecia. Pavajul este din granit. Biserica adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Apostol Andrei, adusă de la Mânăstirea Radovasniţa, din Serbia. Sfintirea bisericii a avut loc în anul 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.