Oradea – Palatul Kolosvari / Kolozsváry ház

Oradea 1914 Palatul Kolozsvari / Kolozsváry ház este în stânga imaginii. (am dat ambele denumiri, care diferă în română şi maghiară pentru a identifica clădirea în diversele texte de pe internet, sau din biblioteci). Construcţia a fost finalizată în anul 1912 după planurile şi sub îndrumarea arhitectului orădean Sztarill Ferenc, la comanda proprietarului pe nume Kolozsváry Sándor, de profesie bijutier. Acesta a deţinut casa fără etaj care se afla pe colţul actualei străzi Iosif Vulcan. A demolat-o în anul 1910 si construit minunatul palat pe care-l putem admira şi azi. Din păcate se pare că el nu a mai apucat să vada gata clădirea, ea fiind moştenită de văduva lui, Kolozsváry Sándorné. Construcţia cu trei etaje plus mansardă şi un bovindou central, era foarte modernă pentru acei anii fiind realizată pe structură metalică, cea care-i permite deschideri foarte largi, care-i conferă luminozitate şi un aspect foarte svelt. La parter erau bijuteria, un magazin de modă şi alte spaţii comerciale. La etaje erau spaţii de locuit. În dreapta imaginii este Hotelul lui Rimanóczy Kálmán senior care avea la parter vestita cafenea Royal.
Oradea 1902 Putem vedea vechea casă fără etaj a lui Kolozsváry Sándor, pe care o va demola în anul 1910, iar în locul ei va construi în 1912 minunatul palat care-i poartă numele.
Oradea 1903 – Piaţa Ferdinad de azi, Piaţa Bémer pe atunci
Palatele Kolosvari (mijloc) și Poynar (dreapta) nu erau construite încă. Nici liniile de tramvai nu erau introduse.
Oradea 1922 Palatul Kolozsvari / Kolozsváry ház este în centrul imaginii. În dreapta este hotelul lui Rimanóczy Kálmán senior care avea la parter vestita cafenea Royal., iar în stânga este clădirea Bazarului.
Povestea Bazarului şi mai multe imagini pe
https://oradea-nagyvarad-grosswardein.ro/2018/10/14/oradea-1910-2/
Oradea 1940 Palatul Kolozsvari / Kolozsváry ház
Oradea 1942 Palatul Kolozsvari / Kolozsváry ház
Please follow and like us:
error

Un comentariu la „Oradea – Palatul Kolosvari / Kolozsváry ház”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.