Oradea – Statuia din piatră a Regelui Ladislau

În anul 1738 autorităţile Imperiale Habsbugice (la această dată vorbim de Imperiul Habsburgic) au decis amplasarea unei statui a sf. Ladislau, patronul spiritualal al oraşului în piaţa centrală a Oraşului Nou pe care au denumit-o Sankt Ladislaus Platz / Szent László tér, adică Piaţa Sfântul Ladislau. Statuia în stil baroc, sculptată în piatră, fără o valoare artistică prea mare a fost îndepărtată în anul 1892, fiind mutată în curţile de la Șirul Canonicilor, unde a stat peste o sută de ani. De curând, în anul 2000, statuia a fost din nou expusă, fiind amplasată pe laterarul Bazilicii Romano-Catolice, lângă intrare, unde putem s-o admirăm şi azi. Nu se cunoaşte autorul ei. Ea fost înlocuită la 1893 de autorităţile maghiare (vorbim deja de Imperiul Austro-Ungar, perioada Monarhiei) cu una foarte frumoasă, din bronz, un grup statuar de fapt, realizată de sculptorul Tóth István. Putem vedea în această gravură de la mijlocul secolului XIX piaţa oraşului cu biserica Sfântului Ladislau, apoi în faţa ei vechiul palat al Episcopiei Romano-Catolice, iar în mijlocul pieţei vechea statuie.
Între anii 1738 şi 1892 statuia din piatră a Regelui Ladislau cel Sfânt se găsea în piaţa centrală a oraşului numită pe atunci Sankt Ladislaus Platz / Szent-László tér / Piaţa Sfântul Ladislau, sau Kleiner Platz / Kis tér / Piaţa Mică.
Oradea 1890 – Piaţa centrală a oraşului numită pe atunci Sankt Ladislaus Platz / Szent-László tér / Piaţa Sfântul Ladislau, sau Kleiner Platz / Kis tér / Piaţa Mică. Putem vedea într-o poză de epocă, vechiul palat al Episcopiei Romano-Catolice, care se afla pe amplasamentul de astăzi al Palatului Primăriei. De asemenea putem remarca vechea statuie, cea din piatră, a Sfântului Ladislau, care avea să fie înlocuită cu cea din bronz în anul 1893. În centrul imaginiii este Clădirea Casei de Păstrare și Economii / Nagyváradi Takarékpénztár, cea mai veche bancă din oraş, iar în stânga ei se vede un pic din vechiul Palat Episcopal Greco-Catolic. Peste Palatul Episcopal Romano-Catolic, în fundal se zăreşte Palatul Dudek, cunoscut ulterior, în zilele noastre ca sediul Şcolii Gimnaziale „Szacsvay Imre”. Se mai poate menţiona faptul că în acastă piaţă se organizau târgurile de legume, fructe, produse alimentare ş.a. până în anul 1922 când s-a trecut la sistematizarea ei.
Oradea anii ’40 – Statuia din piatră a regelui Ladislau, care odată împodobea piaţa centrală a oraşului, a stat ascunsă peste o sută de ani pe proprietatea Episcopiei Romano-Catolice. Este cea mai veche statuie, în stil baroc, din Oradea.
Statuia din piatră a regelui Ladislau, care odată împodobea piaţa centrală a oraşului a fost reamplasată în anul 2000, de data aceasta pe lateralul Bazilicii Romano-Catolice. Din păcate nu a fost păstrat soclul original care era mult mai frumos şi oferea monumentalitate statuii.
Please follow and like us:
error

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.