Oradea – Şcoala de Jandarmi

Oradea 1920 – Şcoala de Jandarmi, azi Campusul Universităţii. Ansamblul format din 12 pavilioane cu destinaţia de a găzdui Şcoala de Jandarmi, a fost proiectat de arhitectul orădean Vágó József în anul 1911. De construcţia efectivă s-a ocupat antreprenorul Ince Lajos, care, se pare că a adus unele modificări faţă de planul iniţial.  Clădirile cu destinaţii diverse, deşi foarte funţionale se înscriu in curentul secession de tip vienez. Decoraţiunile la nivelul faţadelor aproape că lipsesc. Jocurile volume, feroneria, tâmplăria, vitraliile, ţiglele colorate, dau estetica acestor clădiri. Edificarea lor s-a desfăşurat între anii 1911 şi 1913. Cele 12 pavilioane erau: Comandamentul, 4 vile ale subofiţerilor, cantina, baia, 2 pavilioane de pază, cazărmile şi clădirea şcolii. Izbucnirea Primului Război Mondial a oprit lucrarea. Mai erau în proiect încă 8 clădiri, printre care şi un  spital. După 1919 ansamblul a avut aceeaşi destinaţie, aceea de şcoală de jandarmi. Din 1946 aici a funcţionat Şcoala de Ofiţeri de Poliţie, iar între 1950 şi 1962 Şcoala de Ofiţeri M.A.I. şi Grăniceri. Din anul 1963 aici a fost Institul Pedagogic de trei ani, care în anul 1990 s-a transformat în Universitatea din Oradea.
Oradea 1914 – Şcoala de Jandarmi, clădirea şcolii
Oradea 1914 – Şcoala de Jandarmi, clădirea Comandamentului
Oradea 1916 – Şcoala de Jandarmi, azi Campusul Universităţii
Please follow and like us:
error

Un comentariu la „Oradea – Şcoala de Jandarmi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.